Eco-Point

Eco trend.

Eco-proiectarea constă în integrarea aspectelor de mediu în faza de proiectare, luându-se în considerare întreg ciclul de viaţă a produsului de la achiziţionarea materiilor prime până la aruncarea produsului. Particula “eco” înseamnă în acelaşi timp economie şi ecologie.
Proiectantii sunt hotǎrâţi sǎ foloseasca cele mai potrivite mijloace pentru a dezvolta şi distribui produse ecologice. Prin munca acestora, se evidentiaza mesajul transmis consumatorului despre funcţionalitatea şi profitabilitatea produselor proiectate ecologic. In contrast cu argumentul frecvent conform cǎruia “consumatorul nu cere produse verzi”, exista un efort constant si o strategie nationala pentru ca importul sau fabricarea produselor sa tina cont de eco-proiectare ca factor activ a protejarii mediului inconjurator. Principalul mesaj al acestui proces este urmǎtorul: produsele “verzi” pot fi proiectate estetic şi pot crea o imagine de marcǎ distinctǎ!
O datǎ cu creşterea sensibilitǎtii pentru problemele de mediu, consumatorii individuali au devenit motorul principal al eco-proiectǎrii. Cu mici diferenţe regionale, prevenirea poluǎrii a devenit o preocupare majorǎ, de aceea a fi eco-prietenos este mult apreciat.
Existǎ un mare numǎr de etichete ecologice pentru diverse grupe de produse în ţǎrile europene. Dar eticheta ecologicǎ nu este importantǎ doar pentru consumatorii individuali; ea este inclusǎ printre criteriile de selecţie în cazul achiziţiilor publice, în cadrul cǎrora proprietǎţile ecologice ale produselor au un loc foarte important. Preţul, funcţionalitatea şi service-ul sunt primordiale pentru decizia de a cumpǎra, dar “verdele” poate fi un argument suplimentar in favoarea unor produse. Aceasta nu înseamnǎ cǎ produsele eco-proiectate sunt mai scumpe, ele pot fi chiar mai ieftine, mai ales când se ia în considerare costurile ciclului de viaţǎ.
O abordare iniţialǎ a eco-proiectǎrii poate începe cu evaluarea costurilor de producţie. Folosirea în mai micǎ mǎsurǎ a substanţelor chimice şi o varietate redusǎ înseamnǎ totodatǎ mai puţinǎ logisticǎ, deoarece evitarea substanţelor periculoase reduc cheltuielile de manipulare, produse mai mici înseamnǎ ambalaje mai mici, iar utilizarea materialelor reciclate poate însemna economii. Soluţiile simple de asamblare a produselor va reduce costurile de asamblare şi vor uşura operaţiunile de dezasamblare, reparare şi reciclare. De ce insistam sa punem accent pe aceste modele de eco-proiectare?
Abordarea tradiţională în domeniul protecţiei mediului are în vedere prevenirea poluării şi managementul deşeurilor, dar aceste strategii vizează doar preîntâmpinarea sau minimizarea impactului potenţial de mediu, fără a se lua în considerare proiectarea produselor. Pentru a folosi o celebră metaforă din domeniul medicinei, această abordare tradiţională doar alină simptomele fără a rezolva cauza bolii, evolutie care trebuie monitorizata pana mediul inconjurator devine acel model pasnic de simbioza intre om si Terra.

Exit mobile version